Tradiţia secui-armeană

Cele mai vechi legende maghiare sugerează o legătură între secui şi hunii lui Attila, dar originea secuilor este încă dezbătută. Scaunele secuieşti erau unităţile tradiţionale administraţie de autoguvernare ale secuilor din Transilvania în Evul Mediu. (Saşii au fost, de asemenea, organizaţi în scaune.), Scaunele secuieşti nu au făcut o parte din tradiţionale sistem de administraţie teritorială ungureşti, mai mult locuitorii acestora s-au bucurat de un mare grad de libertate (în special până la sec. XVIII), decât cei care trăiau în comitate. Începând de la secolele 12 şi 13- până în 1876, Ținutului Secuiesc s-a bucurat de o autonomie considerabilă, dar variind în grad în timpul Regatului Ungariei, apoi în timpul Principatului şi sub dominaţia imperială. Autonomia a fost garantată secuilor pentru serviciul militar în sprijinul puterii supreme până la începutul secolului 18. Ținutului Secuiesc medieval a fost o alianţă dintre cele şapte scaune autonome secuieşti Odorhei, Ciuc, Mureş, Sepsi, Kézdi, Orbai şi Arieş.  Scaunul principal a fost scaunul Odorhei, care a fost numit, a cărei capitală era şi cel mai important oraş (limba latină: Capitalis Sedes).    Deja în vremea lui Rareş Ștefan şi Ștefan Tomşa (sec. XVI), armenii stabiliţi în Moldova în timpul evului mediu  au fost supuşi unor persecuţii religioase şi etnice. În 1671 armenii au participat într-o revoltă împotriva domnitorului de atunci, Gheorghe Duca. Revolta a fost asuprită de domnitor cu ajutorul trupelor turceşti, iar armenii au fost nevoiţi să părăsească Moldova. În anul 1672 armenii s-au refugiat în pădurile din Carpaţilor, ca pas următor au trimis ambasadorul lor la principele Transilvaniei, Apafi Mihaly, care la cererea lor îi permite să se stabilească în Ardeal. După ce drumurile prin pasurile Carpaţilor au devenit accesibile, primele căruţe ale armenilor au ajuns prin strâmtorile Carpaţilor în anul 1672. Ca rezultat, în primele luni ale anului 1672 aproximativ 10-15 mii de armeni au sosit din Moldova în Transilvania. Ei au folosit trei rute principale: Una din direcţia nordică, prin pasul Bârgău, de unde au ajuns în zona Bistriţei şi Năsăud. A aparţinut acestui grup, Daniel Theodor, judele suprem al armenilor din Moldova, Minas Eudoxiensis Zilifdar-Oglu, episcop al Sucevei, precum clerul şi conducători seculari, şi alte personalităţi proeminente.Rutele din mijloc, care trece prin strâmtorile Bicaz şi Tulgheş i-au ghidat pe armenii în zona Gheorgheni, iar prin pasul Ghimeş armenii au ajuns la Frumoasa, o localitate aproape de Miercurea Ciuc.  Armenii care au ales ruta din sud s-au stabilit la Târgu Secuiesc. În Gheorgheni armenii trăiau şi înainte de exodul lor din Moldova. Primele familii de armeni probabil s-au stabilit în 1637 lângă oraşul, pe atunci comuna, Gheorgheni. De asemenea, stabilirea armenilor la Gheorgheni a continuat şi în anii 1700, şi nu numai din Moldova, dar şi din Polonia au venit armeni. Armenii din Gheorgheni erau implicaţi în sectorul de comerţ, ei fiind negustori pricepuţi. Un document din 1837 relatează: "nu-i sclipitor, nu-i frumuşel, dar este un orăşel bogat... la piaţă sunt mai multe magazine cu marfă multă şi destul de ieftine. Gheorgheniul este un oraş comercial cu spirit armean..." Aproape în fiecare sat din zona Gheorgheni au locuit negustori armeni cu proprietăţi de teren semnificative, care au dat donaţii pentru a înfrumuseţi bisericile şi a da avânt vieţei culturale ale aşezărilor în care s-au stabilit. Când vorbim despre comunităţile armeneşti din Ardeal, pe lângă imigraţia lor trebuie să vorbim şi despre părăsirea acestor zone spre alte centre comerciale, aflate în Câmpia Maghiară. Comunitatea armenească din Gheorgheni e singura comunitate armenească, care în ceea ce priveşte numărul lor nu s-a schimbat. În 1913, 600 de localnici s-au pronunţat de-a avea origine armeană, astăzi, numărul lor este la cca. 625 de inşi. Astăzi singura comunitate aremenească care încă îşi mai păstrează moştenirea Consiliului Religios Armenesc cu 16 membri, înfiinţată după modelul Forul Mercantil Armean.